COMUNICAT DE PRESĂ
Construită în anul 1963, clădirea Liceului Național de Informatică necesita intervenții de creștere a performanței energetice, întrucât eficiența energetică a construcției era foarte scăzută, iar costurile de funcționare mari. Municipalitatea a accesat fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, iar zilele acestea s-a dat startul lucărilor prevăzute în proiectul „Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad – <<Liceul Național de Informatică Arad>>”.
În urma acestei investiții eficiența energetică a corpului de clădire de pe strada Udrea va crește, se vor îmbunătăți condițiile de confort termic interior, pierderile de căldură se vor reduce, la fel și consumurile energetice și costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum.
Lucrări propuse vizează anveloparea clădirii, reabilitarea rețelelor termice interioare de distribuție agent termic de încălzire și apă caldă menajeră, precum și a apei potabile, modernizarea instalației de iluminat aferentă clădirii precum și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu cu utilizarea de surse regenerabile.
Valoarea investiției se ridică la 15 milioane de lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
„Continuăm lucrările în școlile arădene. La Liceul German ne apropiem de finalizarea lucrărilor, la la fel și la Colegiul Național <<Vasile Goldiș>>. Acum am demarat lucrările la Liceul Național de Informatică, corpul de pe strada Udrea. Vorbim despre investiții din fonduri europene, motiv pentru care lucrăm contra cronometru. Până anul viitor, în vară, trebuie să finalizăm lucrările și așa vom face. Cât de curând vom deschide șantierul și la Colegiul de Arte, astfel încât să profităm la maxim de vacanța elevilor și să ne încadrăm în termenele prestabilite.”, a precizat primarul Călin Bibarț.