ACTE NECESARE PENTRU OBȚINEREA AUTORIZAȚIEI DE FUNCȚIONARE PIAȚĂ
1. Cererea pentru eliberarea autorizației de funcționare a pieței - F-PO-Z3-10-05;
2. Actul constitutiv al societăţii, statutul sau, după caz, rezoluţia directorului Oficiului Registrului Comerţului pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale ori întreprinderile familiale;
3. Certificatul de Înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului;
4. Certificatul Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului pentru declararea punctului de lucru;
5. Dovada titlului asupra imobilului (extras de carte funciară însoțit de contract de închirire/concesiune și contract de subînchiriere, după caz);
6. Copia autorizației sanitare de funcționare a pieței;
7. Copia autorizaţiei de mediu sau avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (după caz);
8. Documentul de înregistrare sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor, emis de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;
9. Declaratia pe propria răspundere privind respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare referitoare la activitatea de organizare şi administrare a pieţelor agroalimentare - PMA-Z3-23;
10. Autorizația de securitate la incendiu emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau punctul de vedere al acestuia din care reiese faptul că spațiul în care se desfășoară activitatea nu necesită obținerea autorizației de securitate la incendiu;
11. Certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale, eliberat de Direcţia Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, în cazul în care din verificarea bazei de date rezultă că are obligații de plată scadente și neachitate, la data solicitării. În acest caz, acesta va fi însoțit de o adeverință eliberată de organul fiscal din care să reiasă constituirea unei garanții (ipotecă asupra unor bunuri imobile libere de orice sarcini).
Constituirea garanției se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată;
12. Contractul de salubrizare cu operatorul licențiat;
13. Contracte pentru utilități;
14. Notă de informare GDPR;
15. Dovada achitării taxei de emitere.
OBS. ODATĂ CU DEPUNEREA CERERII PENTRU AUTORIZAREA DE FUNCŢIONARE A PIEŢEI, ADMINISTRATORUL PIEŢEI VA